Fracțiunea Partidului Socialiștilor din Consiliul Municipal Chișinău s-a pronunțat împotriva vânzării terenurilor destinate infrastructurii educaționale din sectorul Ciocana și a propus alocarea fondurilor din bugetul municipal pentru proiectarea și construcția unei școli și a unei grădinițe municipale.
Despre aceasta au declarat consilierii municipali ai PSRM în cadrul unui briefing desfășurat pe aleea Mircea cel Bătrân din sectorul Ciocana.
Președintele fracțiunii PSRM din Consiliul Municipal Chișinău, Alexandr Odințov, a comunicat că este vorba despre două terenuri situate într-o zonă a sectorului Ciocana aflată într-o dezvoltare intensă: un teren cu suprafața de 2 hectare, prevăzut pentru construcția unei școli, și un teren de 1 hectar destinat unei grădinițe.
„Propunem aprobarea unui credit sau identificarea mijloacelor necesare în bugetul municipiului Chișinău pentru demararea proiectării unei grădinițe și a unei școli municipale în perimetrul străzilor Nicolae Sulac, Bucovinei, Spătaru și Mircea cel Bătrân. Aceasta ar fi o decizie corectă față de locuitorii cartierului”, a declarat Alexandr Odințov.
Potrivit acestuia, instituțiile educaționale existente din acest cartier funcționează deja peste capacitate, în timp ce numărul locuitorilor crește constant datorită construcției noilor complexe locative.
„Suntem categoric împotriva vânzării acestor terenuri pentru instituții private de învățământ. Dacă aceste terenuri vor fi vândute, locuitorii vor fi puși în situația de a alege între a plăti mii de euro pentru studiile copiilor în școli private sau a-i transporta zilnic în liceele supraaglomerate din alte cartiere”, a subliniat președintele fracțiunii PSRM.
Alexandr Odințov a anunțat, de asemenea, că socialiștii inițiază o campanie de colectare a semnăturilor împotriva vânzării terenurilor și în susținerea construirii instituțiilor municipale de învățământ.
Consilierul municipal PSRM, fostul pretor al sectorului Rîșcani, Victor Poleacov, a menționat că fracțiunea socialiștilor susține consecvent administrarea transparentă a proprietății municipale, însă dezvoltarea orașului trebuie să se bazeze pe o planificare urbanistică clară.
„Întotdeauna am vorbit despre două principii esențial importante: terenurile trebuie să fie date în arendă sau vândute exclusiv prin licitații, pentru ca bugetul orașului să obțină venituri suplimentare. În același timp, Chișinăul are nevoie de un plan urbanistic aprobat, care să stabilească destinația fiecărui teren – pentru locuințe, obiective sociale sau instituții educaționale”, a declarat Victor Poleacov.
El a amintit că la ultima ședință a Consiliului Municipal, anume fracțiunea PSRM a reușit suspendarea procedurii de scoatere la licitație a terenului destinat construcției unei instituții private de învățământ.
„Astăzi, în această zonă locuiesc deja mii de familii. De ambele părți se află cartiere noi de locuințe, însă nu există nicio școală construită din bugetul municipal. Nu fiecare familie își poate permite să plătească zeci de mii de lei pentru educația unui copil. Oamenii au nevoie de instituții municipale de învățământ”, a subliniat consilierul.
Deputatul PSRM Adrian Lebedinschi a atras atenția asupra necesității unei planificări pe termen lung a dezvoltării capitalei, în condițiile creșterii populației municipiului Chișinău.
Potrivit acestuia, în următorii ani numărul locuitorilor capitalei poate crește semnificativ, ceea ce va necesita construirea de noi școli, grădinițe și policlinici în toate sectoarele orașului.
Adrian Lebedinschi s-a pronunțat, de asemenea, pentru instituirea unui moratoriu asupra înstrăinării terenurilor municipale până la aprobarea noului Plan Urbanistic General al municipiului Chișinău. În opinia sa, lipsa unei planificări complexe creează condiții pentru dezvoltarea haotică a orașului și privează municipiul de resurse care ar putea fi direcționate către dezvoltarea infrastructurii sociale.
Consilierul municipal PSRM Silvia Grigorieva a subliniat că sectorul Ciocana rămâne unul dintre cele mai tinere cartiere ale capitalei, unde locuiește un număr mare de familii cu copii.
„Grădinițele și școlile sunt deja supraaglomerate, iar noile complexe locative continuă să fie construite. Nu putem vinde la nesfârșit terenurile municipale, pentru că terenul este o resursă limitată. Dacă astăzi nu rezervăm terenuri pentru infrastructura socială, mâine în locul lor vor apărea doar obiective private”, a declarat ea.
Silvia Grigorieva a menționat că locuitorii trebuie să aibă dreptul de a alege între învățământul public și cel privat, iar obligația autorităților municipale este să asigure accesul la locuri în grădinițe și școli pentru toate familiile, indiferent de nivelul veniturilor.
Fracțiunea PSRM intenționează să militeze în continuare pentru păstrarea acestor terenuri în interes public și pentru realizarea proiectului de construire a unei școli și a unei grădinițe municipale în cartierul Ciocana, aflat într-o dezvoltare rapidă.



