Agenția Națională pentru Siguranța Alimentelor (ANSA) avertizează că temperaturile ridicate din această perioadă favorizează dezvoltarea rapidă a microorganismelor patogene în produsele alimentare perisabile și îndeamnă consumatorii să manifeste prudență la cumpărarea, transportarea și păstrarea alimentelor.
Potrivit instituției, produsele precum carnea, peștele, ouăle și lactatele se pot altera într-un timp foarte scurt dacă nu sunt păstrate în condiții corespunzătoare, ceea ce poate duce la apariția toxiinfecțiilor alimentare și a altor probleme de sănătate.
ANSA recomandă consumatorilor:
- să cumpere produse alimentare doar din unități comerciale autorizate de ANSA;
- să evite achiziționarea alimentelor de pe marginea drumurilor sau din comerțul stradal neautorizat;
- să verifice termenul de valabilitate, integritatea ambalajului și condițiile de păstrare indicate pe etichetă;
- să aleagă produsele refrigerate și congelate la finalul cumpărăturilor, pentru a reduce timpul în care acestea sunt expuse temperaturilor ridicate.
Instituția amintește că anterior, împreună cu Laboratorul de încercări a produselor alimentare din cadrul IP Centrul Național Sănătatea Animalelor, Plantelor și Siguranța Alimentelor, a realizat un experiment cu mai multe tipuri de produse alimentare perisabile pentru a demonstra efectele temperaturilor ridicate asupra siguranței alimentelor și, implicit, asupra sănătății consumatorilor.



