Partidul „Democrația Acasă” respinge acuzațiile IGP în cazul deputatului Sergiu Ștefanco și cere prezentarea probelor

Partidul „Democrația Acasă” respinge acuzațiile IGP în cazul deputatului Sergiu Ștefanco și cere prezentarea probelor
EnglishFrançaisРусский
Fracțiunea „Democrația Acasă”

Partidul „Democrația Acasă” respinge „categoric” narativul Inspectoratului General al Poliției (IGP) privind incidentul din 25 iunie, din raionul Ștefan Vodă, în care este implicat deputatul Sergiu Ștefanco.

Într-un comunicat de presă, formațiunea afirmă că deputatul s-a aflat alături de fermierii care protestau împotriva politicilor fiscale pentru sectorul agricol.

„Pe 24 iunie, peste 250 de tractoare și câteva sute de fermieri din 21 de raioane au ieșit pe traseele naționale pentru a-și exprima nemulțumirea față de politicile fiscale propuse pentru sectorul agricol. A doua zi, protestul a continuat și s-a extins. Deputatul Ștefanco a fost prezent în mijlocul fermierilor pe care îi reprezintă — exact locul în care un ales al poporului trebuie să fie”, se arată în comunicat.

Partidul susține că IGP a formulat acuzații fără a prezenta dovezi.

„IGP a emis un comunicat public cu acuzații grave înainte de finalizarea anchetei, fără a prezenta nicio dovadă concretă: nicio înregistrare video concludentă, niciun raport medical al ofițerului pretins accidentat. Înregistrările apărute în spațiul online nu confirmă că polițistul a fost lovit. Ofițerul este sănătos și nu a avut de suferit — acesta este singurul fapt incontestabil al acestei zile. Deputatul Ștefanco a cerut public probe concrete: video clar, amprentă, raport medical. Le cere și astăzi”, afirmă formațiunea.

În comunicat se mai menționează că fermierii contestă majorarea cotei TVA la 20% pentru sectorul agricol și lipsa unor măsuri de sprijin, precum subvențiile directe la hectar și rambursarea accizei la motorină pentru anul 2026.

Totodată, Partidul „Democrația Acasă” face referire la declarațiile Asociației „Forța Fermierilor”, potrivit cărora, înaintea protestului, agricultorii ar fi fost supuși presiunilor din partea poliției.

„Înainte de protest, Asociația «Forța Fermierilor» a semnalat public presiuni și intimidări din partea poliției față de agricultorii care intenționau să participe la acțiunile legale — în unele zone, ofițerii au solicitat liste cu participanți și i-au sfătuit pe fermieri să stea acasă”, se arată în comunicat.

Formațiunea consideră că incidentul în care este implicat deputatul are o conotație politică.

„Într-un astfel de context, scandalul mediatic construit în jurul deputatului Ștefanco nu este o întâmplare. Este un mesaj adresat tuturor celor care îndrăznesc să stea alături de oamenii simpli”, se spune în comunicat.

La final, Partidul „Democrația Acasă” declară că susține protestele fermierilor și anunță că va monitoriza cazul.

„Partidul ‘Democrația Acasă’ susține dreptul fermierilor la protest și dreptul deputaților săi de a fi prezenți alături de cetățeni. Vom urmări cu toată atenția evoluția acestui dosar și vom combate orice tentativă de instrumentalizare politică prin toate mijloacele legale disponibile”, se mai arată în comunicat.

Total
0
Shares
 
Total
0
Share