Ion Ceban acuză PAS că îi atacă familia pentru a distrage atenția: ”Sănătate tuturor și nu vă lăsați manipulați de cei cărora nu le pasă”

Ion Ceban acuză PAS că îi atacă familia pentru a distrage atenția: ”Sănătate tuturor și nu vă lăsați manipulați de cei cărora nu le pasă”
EnglishFrançaisРусский

Primarul general al municipiului Chișinău și președintele Partidului MAN, Ion Ceban, susține că atacurile la adresa familiei sale și interdicția de intrare în România reprezintă acțiuni politice și au scopul de a distrage atenția de la alte subiecte.

Într-o postare publicată pe Telegram, Ceban a lansat întrebări la adresa conducerii PAS privind cetățenia română.

”Întrebare către toți: Da, Maia Sandu, Igor Grosu și cei din PAS, care au cetățenie română, unde sunt la evidență în România sau poate toți au case în România și au domiciliul acolo?

Îmi este rușine de aceste insinuări și atacuri asupra soției și copiilor mei.

Soția are cetățenie română încă de pe timpul când era la școală, deoarece bunicii ei sunt de origine română, din Iași.

Pentru a exclude alte întrebări, eu nu am avut și nu am cetățenia altui stat decât a Republicii Moldova.

Celor de la guvernare și prietenilor lor, care le dau comandă, nu le este suficient să mă atace doar pe mine, ei au nevoie de sânge.

Interdicția mea în România, la fel este o acțiune politică și deoarece nu au ce mai scoate, căci nu au argumentare, caută și ei ce pot.

În tot acest scandal de sute de mii de lei, privind salariile primite de neamurile președintelui, dar și de cele ale celor din PAS, au decis să îmi atace familia într-un mod josnic.

Aceste acțiuni au loc pentru a distrage opinia publică.

Și da, ei au sondaje interne în care scade drastic încrederea oamenilor în primele persoane din stat, în cei din PAS și în partid, în general, de asta sunt atacat eu, familia și colegii, deoarece oamenii încep să deschidă ochii, iar celor din PAS le este frică de mine și de încrederea pe care o au oamenii în mine.

Sănătate tuturor și nu vă lăsați manipulați de cei cărora nu le pasă.

PAS a profitat și profită în continuare pe seama oamenilor și a funcțiilor pe care le dețin”, a declarat liderul MAN.

Reacția vine după ce presa a scris despre adresa din România pe care soția lui Ion Ceban a declarat-o în actele românești.

Total
0
Shares
 
Total
0
Share