Igor Dodon, liderul PSRM, s-a întâlnit cu ambasadoarea Chinei și a transmis felicitări Partidului Comunist Chinez la aniversarea a 105 ani de la fondare

Igor Dodon, liderul PSRM, s-a întâlnit cu ambasadoarea Chinei și a transmis felicitări Partidului Comunist Chinez la aniversarea a 105 ani de la fondare
EnglishFrançaisРусский

Deputatul și liderul Partidului Socialiștilor din Republica Moldova (PSRM), Igor Dodon, a avut o întrevedere cu ambasadoarea Republicii Populare Chineze în Republica Moldova, Dong Zhihua. Discuțiile au vizat relațiile bilaterale, cooperarea politică și economică, iar la final Dodon i-a înmânat ambasadoarei o scrisoare de felicitare adresată Comitetului Central al Partidului Comunist Chinez, cu ocazia aniversării a 105 ani de la fondarea formațiunii, marcată la 1 iulie.

„Am avut o întrevedere cu E.S. doamna Dong Zhihua, ambasadoarea Republicii Populare Chineze în Republica Moldova.

Am efectuat un schimb de opinii privind stadiul actual al relațiilor moldo-chineze, cu accent pe dialogul politic, cooperarea interparlamentară și dezvoltarea relațiilor bilaterale în domenii de interes comun. A fost subliniată dinamica pozitivă a contactelor dintre Republica Moldova și Republica Populară Chineză, în special prin intermediul grupurilor parlamentare de prietenie.

Am reiterat deschiderea pentru aprofundarea cooperării cu partea chineză, în special în domeniile economiei, investițiilor, infrastructurii și proiectelor de dezvoltare, evidențiind importanța menținerii unui dialog constructiv și pragmatic între cele două state.

De asemenea, am înmânat ambasadoarei Chinei o scrisoare de felicitare adresată Comitetului Central al Partidului Comunist Chinez, cu ocazia aniversării a 105 ani de la fondarea acestuia, sărbătoare care va fi marcată la 1 iulie”, a declarat Igor Dodon.

Potrivit liderului PSRM, în cadrul întrevederii a fost evidențiată dinamica pozitivă a relațiilor moldo-chineze și disponibilitatea pentru aprofundarea cooperării în domeniile economiei, investițiilor, infrastructurii și proiectelor de dezvoltare.

Total
0
Shares
 
Total
0
Share