OFICIAL Vladimir Bolea anunță că legea în baza căreia a fost aplicată condiția în privința FLYONE, printr-o decizie semnată de Alexandru Munteanu, abia urmează să fie modificată în Parlament

OFICIAL // Vladimir Bolea anunță că legea în baza căreia a fost aplicată condiția în privința FLYONE, printr-o decizie semnată de Alexandru Munteanu, abia urmează să fie modificată în Parlament
EnglishFrançaisРусский

Ministrul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale, Vladimir Bolea, a declarat miercuri că modificările la legea în baza căreia a fost adoptată decizia privind FLYONE urmează abia să fie promovate de Ministerul Economiei și aprobate de Parlament, deși actul semnat de premierul Alexandru Munteanu este deja în vigoare.

Întrebat despre faptul că decizia Consiliului pentru Examinarea Investițiilor de Importanță pentru Securitatea Statului (CEIISS) face trimitere la o lege abrogată, ministrul a susținut că acest lucru nu afectează legalitatea măsurii.

„A fost votată o lege nouă la securitate care a intrat în vigoare, urmează să fie făcute și niște modificări, dar asta nu influențează cerința față de aceste patru persoane”, a declarat Vladimir Bolea.

Ministrul a precizat că modificările legislative urmează să fie operate ulterior.

„Legea a fost aprobată, niște modificări trebuie să facă în Parlament, Ministerul Economiei. La etapa actuală cerințele față de aceste patru persoane sunt legale”, a afirmat Bolea.

Totodată, acesta a respins acuzațiile potrivit cărora decizia ar reprezenta o presiune asupra FLYONE.

„Au fost 11 luni în care s-au dus aceste discuții cu reprezentanții acestei companii până s-a ajuns la această decizie finală. Și ei au 90 de zile să se conformeze cadrului legal. În rest, teoriile conspirației sunt multe”, a spus ministrul.

Toate acestea se întâmplă exact în timp ce Dorin Recean, emisar special al Maiei Sandu, se află în conducerea MoldATSA. În același timp, în presă au apărut informații potrivit cărora urmează lansarea companiei Polaris, în favoarea căreia s-ar desfășura anumite acțiuni menite să îi faciliteze intrarea pe piață.

Cu o zi înainte, pe 30 iunie, blogger.md a publicat un articol consacrat acestui caz, după ce Ministerul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale a fost întrebat cum este posibil ca decizia semnată de premierul Alexandru Munteanu să fie întemeiată pe o lege abrogată.

În răspunsul transmis presei, ministerul a confirmat că norma invocată în argumentarea deciziei nu mai este în vigoare.

„Este adevărat că Legea privind securitatea națională la care se face referire în argumentare a fost abrogată prin adoptarea unei noi legi care reglementează același domeniu. Este vorba de Legea nr. 249/2025 cu privire la securitatea națională. Noțiunile și criteriile relevante în privința riscurilor la adresa securității naționale sunt reglementate în prezent de această lege, astfel încât fundamentarea deciziei rămâne valabilă. Schimbarea cadrului normativ în materia securității naționale nu afectează temeiul și argumentarea deciziei adoptate de Consiliu”, a transmis ministerul.

Anterior, pe 27 iunie, blogger.md a publicat o analiză a Procesului-verbal nr. 37 al ședinței CEIISS din 22 iunie 2026, constatând că decizia privind FLYONE face trimitere la art. 6 lit. b) din Legea nr. 174/2021, prevedere care, la rândul ei, face referire la Legea securității statului nr. 618/1995.

Însă Legea nr. 618/1995 a fost abrogată prin Legea nr. 249/2025 privind securitatea națională. Articolul 32 alin. (4) lit. a) din noua lege prevede expres:

„La data intrării în vigoare a prezentei legi se abrogă: Legea securității statului nr. 618/1995.”

Analiza mai arată că Legea nr. 174/2021 nu a fost modificată pentru a înlocui trimiterea la noua lege privind securitatea națională, iar anexa Legii nr. 249/2025 nu conține o asemenea modificare.

În baza Procesului-verbal nr. 37, fondatorii FLYONE au fost obligați să renunțe la cotele-părți deținute în companie în termen de 90 de zile. Compania a anunțat că nu desfășoară activități investiționale în domenii de importanță pentru securitatea statului, că nu a depus nicio cerere de autorizare la CEIISS și că poartă discuții cu autoritățile, în timp ce zborurile vor continua conform programului.

Total
0
Shares
 
Total
0
Share