Funcționarii vamali au dejucat două tentative de transport ilegal al unor mărfuri fără acte de proveniență, în apropierea orașului Edineț și la postul vamal Giurgiulești. Produsele, estimate la aproximativ 70.000 de lei, au fost ridicate și sunt pasibile confiscării.
Primul caz a fost documentat de ofițerii Echipelor mobile ale Serviciului Vamal, care au oprit pentru verificări, în proximitatea orașului Edineț, un autoturism de model Ford Ranger, condus de un cetățean moldovean în vârstă de 39 de ani.
În urma controlului fizic, inspectorii au descoperit 140 de litri de produs lichid neomologat și neidentificabil, utilizat în agricultură, precum și 30 de litri de fungicide, toate transportate fără acte de proveniență legală și/sau vamală. Valoarea estimativă a lotului este de circa 70.000 de lei.
Al doilea caz a avut loc la postul vamal Giurgiulești, pe sensul de ieșire din Republica Moldova spre România. Un nerezident în vârstă de 32 de ani, aflat la volanul unui automobil Dacia Logan, a declarat că transportă doar bunuri de uz personal.
În urma controlului amănunțit, funcționarii vamali au depistat printre bunurile personale preparate și fiole cu conținut medicamentos, în cantități comerciale, ascunse și nedeclarate autorității vamale.
În ambele cazuri, mărfurile au fost ridicate, iar persoanele vizate riscă să fie trase la răspundere contravențională.



