Concursul pentru ocuparea funcției de director general al S.A. „Moldtelecom” a fost suspendat. Decizia a fost luată de Comisia de selectare în ședința din 3 iulie, în urma solicitării formulate de premier în ședința Guvernului din 1 iulie.
Potrivit Agenției Proprietății Publice (APP), suspendarea are un caracter procedural și nu reprezintă o concluzie privind legalitatea sau corectitudinea etapelor desfășurate până în prezent.
Totodată, membrii Comisiei susțin că procedura s-a desfășurat în conformitate cu Regulamentul și cu cerințele legale privind informarea publicului. Candidații înscriși în concurs vor fi informați despre suspendarea procedurii, iar aceasta va rămâne în vigoare până la clarificarea tuturor circumstanțelor relevante. Reluarea concursului va fi decisă ulterior.
Concursul a ajuns în atenția opiniei publice după ce telegraph.md a dezvăluit că procedura s-a desfășurat fără informarea presei și fără promovare publică, deși este vorba despre desemnarea conducerii uneia dintre cele mai importante companii de stat. APP a confirmat că în etapa finală au fost admiși doi candidați: directorul general interimar al Moldtelecom, Viorel Motorniuc, și fostul director B2B al Orange Moldova, Andrei Preașcă.
După publicarea informațiilor, premierul Alexandru Munteanu a cerut suspendarea concursului.



