Parlamentul European “salută progresele Republicii Moldova” și susține aderarea la UE până în 2030

Parlamentul European “salută progresele Republicii Moldova” și susține aderarea la UE până în 2030
EnglishFrançaisРусский

Parlamentul European a adoptat astăzi, la Strasbourg, raportul privind Republica Moldova, în care “salută progresele” înregistrate în procesul de aderare la Uniunea Europeană și încurajează autoritățile să continue reformele, astfel încât negocierile de aderare să poată fi închise provizoriu până la începutul anului 2028, iar obiectivul aderării în 2030 să devină realizabil.

Raportul reafirmă că aderarea Republicii Moldova trebuie să avanseze pe baza propriilor merite și califică politica de extindere a Uniunii Europene drept o investiție strategică în securitatea Europei.

Eurodeputații apreciază deschiderea negocierilor de aderare, ritmul procesului de screening și apropierea legislației naționale de acquis-ul Uniunii Europene. Documentul evidențiază, de asemenea, progresele în domeniul energetic, reforma justiției, consolidarea statului de drept, combaterea corupției și modernizarea administrației publice.

Totodată, Parlamentul European condamnă atacurile hibride și încercările Federației Ruse de a submina instituțiile democratice și parcursul european al Republicii Moldova, susținând deschiderea tuturor clusterelor de negocieri și continuarea sprijinului politic, tehnic și financiar acordat țării.

Total
0
Shares
 
Total
0
Share
ULTIMA ORĂ