Directorul Penitenciarului nr. 9 – Pruncul, Eduard Timofei, a fost reținut la 8 iulie de procurorii anticorupție, fiind suspectat de fapte de corupție și alte abuzuri.
Potrivit Procuraturii Anticorupție, în aceeași zi au fost efectuate percheziții la domiciliul și în biroul de serviciu al acestuia. Procurorii urmează să solicite aplicarea arestului preventiv pentru un termen de 30 de zile, iar demersul va fi examinat de judecătorul de instrucție la 9 iulie, ora 10:30.
Administrația Națională a Penitenciarelor (ANP) a confirmat reținerea, precizând că aceasta a avut loc în cadrul unei cauze penale aflate în gestiunea Procuraturii Anticorupție.
ANP a anunțat că va coopera pe deplin cu organele de urmărire penală și va acorda tot sprijinul necesar pentru desfășurarea investigațiilor, în conformitate cu prevederile legale.
Instituția a precizat că tratează cu maximă seriozitate orice suspiciune privind încălcarea legii și reafirmă politica de toleranță zero față de corupție și orice alte fapte incompatibile cu statutul funcționarului public cu statut special.
Reprezentanții ANP au mai menționat că informații privind desfășurarea anchetei pot fi oferite exclusiv de organul de urmărire penală competent.
Conform legii, persoana vizată beneficiază de prezumția de nevinovăție până la pronunțarea unei hotărâri judecătorești definitive.



