Fracțiunea Partidului Socialiștilor din Republica Moldova (PSRM) a solicitat audierea, în cadrul ședinței plenare a Parlamentului din 9 iulie curent, a conducerii autorităților publice centrale de specialitate – Ministerul Sănătății, Ministerul Educației și Cercetării și Agenția Națională pentru Siguranța Alimentelor – cu privire la situația blocurilor alimentare din instituțiile medicale și de învățământ din Republica Moldova.
Despre aceasta a declarat deputatul PSRM Marcel Cenușa în cadrul ședinței plenare a Parlamentului.
Deputatul a amintit că la data de 8 iulie 2026, în mass-media au fost publicate mai multe imagini care ar demonstra starea deplorabilă a blocurilor alimentare din incinta Spitalului Clinic Bălți, unde este pregătită hrana pentru pacienți.
Inițiativa fracțiunii PSRM a fost respinsă de majoritatea parlamentară PAS.



