Numărul cetățenilor din regiunea transnistreană asigurați în sistemul medical al Republicii Moldova a crescut de trei ori

Numărul cetățenilor din regiunea transnistreană asigurați în sistemul medical al Republicii Moldova a crescut de trei ori
EnglishFrançaisРусский

Numărul cetățenilor Republicii Moldova cu domiciliul în regiunea transnistreană incluși în sistemul asigurării obligatorii de asistență medicală a crescut semnificativ în prima jumătate a anului 2026. Potrivit datelor Companiei Naționale de Asigurări în Medicină (CNAM), în perioada 1 ianuarie – 30 iunie 2026 erau înregistrați 82.325 de beneficiari, față de 27.840 de persoane în aceeași perioadă a anului 2025.

Din totalul persoanelor asigurate, 68.382 beneficiază de asigurare din partea statului, fiind vorba în special despre copii și pensionari. Alte 10.904 persoane sunt angajate în cadrul unor entități înregistrate în Republica Moldova, iar 2.956 de cetățeni s-au asigurat individual, achitând prime în valoare totală de peste 8,4 milioane de lei.

În perioada de referință, 58 de prestatori de servicii medicale spitalicești au acordat tratament pentru 4.051 de cazuri medicale, valoarea totală a serviciilor prestate depășind 78,25 milioane de lei.

Totodată, 52.975 de persoane din regiunea transnistreană sunt înscrise pe listele medicilor de familie din instituțiile medico-sanitare integrate în sistemul de asigurare obligatorie. Numărul acestora a crescut cu 35% comparativ cu primul semestru al anului 2025, când erau înregistrate 39.238 de persoane.

O creștere importantă se observă și în rândul persoanelor asigurate înscrise la medicii de familie. Numărul acestora a ajuns la 31.890, față de 20.171 în perioada similară a anului trecut, ceea ce reprezintă o creștere de peste 58%.

Accesul cetățenilor din regiunea transnistreană la medicamente compensate a crescut, de asemenea, în primele șase luni ale anului 2026. De acest serviciu au beneficiat 8.274 de persoane, cu aproximativ 70% mai multe decât în aceeași perioadă din 2025.

Pentru medicamentele compensate destinate acestor beneficiari au fost achitate peste 14,18 milioane de lei din fondurile asigurării obligatorii de asistență medicală, cu aproape 79% mai mult decât în primul semestru al anului precedent, când suma a fost de 7,94 milioane de lei.

Cele mai mari cheltuieli au fost direcționate pentru tratamentul bolilor sistemului circulator, afecțiunilor endocrine și diabetului zaharat.

Total
0
Shares
 
Total
0
Share
ULTIMA ORĂ
×