Poliția Română desfășoară căutări după doi soți din București, dați dispăruți de familie după ce au plecat într-o excursie cu cortul pe Transalpina și nu au mai putut fi contactați, scrie HotNews.
Este vorba despre Mihaela Izabela Anastasescu, în vârstă de 28 de ani, și Horațiu Vlad Mihai Anastasescu, în vârstă de 36 de ani. Cei doi au plecat marți în excursie.
Potrivit Poliției Române, sesizarea a fost făcută în data de 16 iulie 2026.
„La data de 16.07.2026, Poliția Municipiului Hunedoara a fost sesizată de către numitul Bordeianu Florin cu privire la faptul că fiica și ginerele au plecat marți pe Transalpina, iar de ieri nu mai știe de ei, nu reușește să îi contacteze și erau plecați cu cortul. Cercetările sunt continuate de către polițiști din cadrul Poliției Municipiului Hunedoara”, se arată pe site-ul Poliției Române, la secțiunea „Persoane dispărute”.
Potrivit IPJ Hunedoara, ultima conversație telefonică cu cei doi a avut loc miercuri, în jurul orei 16:00. Aceștia le-au spus apropiaților că urmează să se cazeze la o pensiune din municipiul Hunedoara, însă verificările efectuate de polițiști au arătat că nu au ajuns la unitatea de cazare indicată.
Polițiștii continuă cercetările pentru depistarea celor doi și stabilirea împrejurărilor dispariției.



