Ambasadorul Moldovei în SUA a participat la reuniunea ministerială privind combaterea terorismului politic, organizată la Washington

Ambasadorul Moldovei în SUA a participat la reuniunea ministerială privind combaterea terorismului politic, organizată la Washington
EnglishFrançaisРусский

Ambasadorul Republicii Moldova în Statele Unite, Vladislav Kulminski, a participat, în calitate de șef al delegației Republicii Moldova, la reuniunea ministerială „Ministerial on the Resurgence of Political Terrorism”, organizată de Departamentul de Stat al SUA la Washington.

Evenimentul a reunit reprezentanți din peste 60 de state, precum și oficiali de rang înalt ai administrației americane, inclusiv secretarul de stat Marco Rubio, secretarul Trezoreriei Scott Bessent, adjunctul șefului de cabinet al Casei Albe Stephen Miller, secretarul adjunct de stat Christopher Landau și subsecretarul de stat Thomas DiNanno.

În discursul de deschidere, Marco Rubio a subliniat necesitatea consolidării cooperării internaționale în combaterea terorismului politic și a pledat pentru adaptarea arhitecturii globale de combatere a terorismului la noile forme de extremism violent. Totodată, acesta a afirmat că, în opinia administrației americane, violența politică de extremă stângă reprezintă o amenințare transnațională care necesită un răspuns coordonat din partea partenerilor internaționali.

În intervenția sa, ambasadorul Vladislav Kulminski a prezentat experiența Republicii Moldova în prevenirea și combaterea amenințărilor hibride, evidențiind importanța cooperării internaționale, a schimbului de informații și a consolidării rezilienței instituționale pentru contracararea amenințărilor la adresa securității și protejarea valorilor democratice.

Total
0
Shares
 
Total
0
Share
ULTIMA ORĂ
×