Serviciul Hidrometeorologic de Stat a emis o avertizare de cod galben privind riscul de scurgeri importante pe versanți, torenți și pâraie, valabilă în perioada 20–21 iulie 2026.
Potrivit meteorologilor, în urma precipitațiilor prognozate se pot forma viituri rapide pe râurile mici, cu posibile efecte de inundații locale, precum și creșteri ale debitelor și nivelurilor apei.
Avertizarea vizează bazinele hidrografice indicate în harta oficială emisă de IP „Autoritatea de Meteorologie și Monitoring de Mediu”.
Autoritățile publice locale și agenții economici responsabili de lacurile de acumulare de pe râul Răut sunt îndemnați să monitorizeze cu atenție starea barajelor, podurilor și a căilor de evacuare a apei, pentru prevenirea eventualelor situații de risc.
Serviciul Hidrometeorologic anunță că avertizarea și harta zonelor afectate vor fi actualizate în funcție de evoluția situației hidrologice.



