VIDEO Droguri vândute inclusiv dintr-un magazin cu produse din carne. Grupare criminală, destructurată la Soroca

VIDEO // Droguri vândute inclusiv dintr-un magazin cu produse din carne. Grupare criminală, destructurată la Soroca
EnglishFrançaisРусский

O grupare criminală organizată, specializată în trafic de droguri în municipiul Soroca și în raioanele din nordul Republicii Moldova, a fost destructurată de ofițerii Direcției Investigații „Nord” a Inspectoratului Național de Investigații (INI), în comun cu procurorii PCCOCS – Oficiul „Nord”, cu sprijinul polițiștilor din Soroca și al mascaților din Brigada de Poliție cu Destinație Specială „Fulger”.

Potrivit anchetatorilor, membrii grupării procurau, păstrau, transportau și comercializau mai multe tipuri de droguri, pe care le vindeau direct consumatorilor. Totodată, aceștia recrutau persoane care urmau să distribuie substanțele narcotice în Soroca și în localitățile din raioanele învecinate.

Investigațiile au durat aproximativ șase luni, perioadă în care au fost autorizate și desfășurate peste 30 de măsuri speciale de investigație.

La 15 iulie, oamenii legii au efectuat 23 de percheziții la domiciliile, în automobilele și asupra a opt suspecți cu vârste cuprinse între 28 și 47 de ani, din Soroca și localitățile Racovăț și Cosăuți. Printre locațiile percheziționate s-a numărat și un magazin specializat în comercializarea produselor din carne, unde unul dintre suspecți este bănuit că vindea droguri direct din punctul de comerț.

În urma descinderilor, au fost ridicate dispozitive artizanale pentru consumul de droguri, substanțe vegetale suspecte a fi marijuana și hașiș, plante de cannabis, telefoane mobile, două cântare electronice de înaltă precizie și mai multe cartele SIM. Toate bunurile urmează să fie supuse expertizelor.

Trei suspecți au fost reținuți pentru 72 de ore și plasați în izolatorul de detenție provizorie al Inspectoratului de Poliție Bălți.

Urmărirea penală continuă pentru stabilirea tuturor circumstanțelor cauzei și identificarea tuturor persoanelor implicate.

Potrivit legii, orice persoană beneficiază de prezumția de nevinovăție până la pronunțarea unei hotărâri judecătorești definitive.

Total
0
Shares
 
Total
0
Share