VIDEO Tofan nu a garantat organizarea unui concurs public pentru desemnarea membrului CEC din partea Guvernului

VIDEO // Tofan nu a garantat organizarea unui concurs public pentru desemnarea membrului CEC din partea Guvernului
EnglishFrançaisРусский
Vasile Tofan, codruț

Deputatul Partidului Nostru, Alexandr Berlinschii, i-a cerut premierului desemnat, Vasile Tofan, să își asume organizarea unui concurs public și transparent pentru desemnarea candidatului Guvernului la funcția de membru al Comisiei Electorale Centrale (CEC), în contextul în care mandatul actualilor membri ai instituției expiră în luna septembrie.

În cadrul ședinței Parlamentului consacrate învestirii noului Guvern, Berlinschii a amintit că, potrivit Codului electoral, unul dintre cei șapte membri ai CEC este desemnat de Guvern, la propunerea Ministerului Afacerilor Interne, iar credibilitatea viitoarei administrații electorale va depinde și de modul în care vor fi desemnați noii membri ai Comisiei.

„Vă întreb foarte direct: vă asumați, astăzi, în fața cetățenilor, că înainte de desemnarea candidatului Guvernului la funcția de membru al Comisiei Electorale Centrale veți organiza un concurs public, transparent și bazat pe criterii de competență și profesionalism, iar Guvernul va desemna candidatul care va obține cel mai bun rezultat în cadrul acelui concurs? Vă rog un răspuns clar: da sau nu?”, a întrebat deputatul Partidului Nostru.

În răspunsul său, Vasile Tofan nu a oferit un răspuns clar privind organizarea unui concurs public și nici nu a garantat desemnarea candidatului în baza criteriilor de competență și profesionalism. În schimb, a pus accent pe criteriile de integritate și patriotism.

„Aș adăuga la criteriile de competență și profesionalism și integritatea. Este foarte important ca persoana desemnată de Guvern la Comisia Electorală Centrală să fie integră și patriotă a Moldovei. Asta pot să vă promit. În rest, vom decide cine va fi această persoană”, a declarat Vasile Tofan.

Total
0
Shares
 
Total
0
Share
ULTIMA ORĂ
×