Consiliul S.A. „Energocom” a admis doi candidați în etapa următoare a concursului pentru ocuparea funcției de director general al societății.
Potrivit unui anunț publicat de companie, în urma examinării dosarelor și a verificării îndeplinirii condițiilor prevăzute de Regulamentul privind organizarea și desfășurarea concursului, au fost admiși Sergiu Ceban și Eugeniu Buzatu.
Totodată, un alt candidat nu a fost admis în etapa următoare, deoarece nu a întrunit condițiile de participare prevăzute de regulament.
Concursul pentru ocuparea funcției vacante de director general al S.A. „Energocom” a fost organizat în conformitate cu prevederile Legii privind societățile pe acțiuni, Legii privind administrarea și deetatizarea proprietății publice și ale statutului societății.
Data, ora și locul desfășurării următoarei etape a concursului vor fi comunicate candidaților admiși, potrivit regulamentului.
Cine sunt candidații?
Potrivit CV-ului depus la concurs, Sergiu Ceban are experiență în administrarea societăților comerciale, management operațional, gestiune juridico-financiară, digitalizare și în domeniul energiei electrice și gazelor naturale.
Din mai 2018 este administrator/director al S.R.L. „Verwaltung”, unde coordonează activitatea companiei și a implementat proiectul „Digitalizarea blocurilor în servicii comunale în Republica Moldova”, inclusiv platforma „e-condominiu.md”. În CV sunt menționate rezultate financiare ale companiei de aproximativ 2,03 milioane de lei profit în 2024 și venituri de 18,38 milioane de lei în 2025.
În perioada decembrie 2021 – martie 2022 a fost administrator interimar/director al Î.M. „INFOCOM”, iar din februarie 2024 administrează compania „Volt Crafters”, producător de energie electrică din surse regenerabile, unde gestionează relațiile cu Moldelectrica și participarea pe piața angro a energiei.
Din septembrie, respectiv decembrie 2025, figurează și ca administrator al S.R.L. „Enel Energy” și director executiv/prestator de servicii de management pentru S.R.L. „Gaz Hub Retail”, activând în domeniul furnizării energiei electrice și gazelor naturale. CV-ul indică experiență în relația cu ANRE, Moldelectrica, Vestmoldtransgaz, Bursa Română de Mărfuri și mecanismele pieței de energie.
Are licență în Contabilitate, obținută la Universitatea de Stat din Moldova (2013), și master în Drept economic la Universitatea Cooperatist-Comercială din Moldova (2021).
Potrivit CV-ului depus la concurs, Eugeniu Buzatu ocupă din decembrie 2024 funcția de director general interimar al S.A. „Energocom”. Anterior, între iulie 2022 și decembrie 2024, a fost consilier al directorului general al companiei.
Între septembrie 2019 și iulie 2022 a activat la Serviciul Fiscal de Stat, unde a deținut funcții de inspector, inspector superior și inspector principal în cadrul mai multor direcții generale, iar ulterior a fost ofițer de urmărire penală în Direcția generală antifraudă.
Anterior a lucrat ca jurist și notar stagiar în cadrul biroului notarului Mihail Vidrașcu, iar în perioada 2009–2011 a fost jurist în cadrul cabinetului avocatului Petre Bunei din București.
Este licențiat în Drept, absolvind în 2009 Universitatea „Spiru Haret” din București. CV-ul mai indică faptul că vorbește româna, engleza și rusa și enumeră competențe în organizare, coordonare, planificare și utilizarea aplicațiilor Microsoft Office.



