O tânără în vârstă de 21 de ani a fost salvată de pompieri, în noaptea de 28 spre 29 iulie, după ce a căzut de la fereastra unui apartament situat la etajul patru al unui bloc de locuit din municipiul Ceadâr-Lunga și a rămas blocată pe acoperișul unei anexe.
Potrivit Inspectoratului General pentru Situații de Urgență (IGSU), apelul la Serviciul 112 a fost recepționat la ora 23:53. Incidentul s-a produs la un bloc de locuit de pe strada Cikalov 73.
La fața locului au intervenit salvatorii și pompierii din cadrul Unității de salvatori și pompieri Ceadâr-Lunga. Aceștia au coborât în siguranță tânăra de pe acoperișul anexei, după care au predat-o echipajului medical.
Victima a fost transportată la spital pentru îngrijiri medicale.
Circumstanțele în care s-a produs incidentul urmează să fie stabilite de organele competente.



