ACTUALIZARE Incendiul de la depozitul de pe strada Uzinelor din Chișinău a fost localizat după peste trei ore

EnglishFrançaisРусский

Pompierii au reușit să localizeze incendiul izbucnit în dimineața zilei de 30 iulie la un depozit de materiale de construcții de pe strada Uzinelor 90/E din municipiul Chișinău. Flăcările au fost localizate la ora 10:00, după mai bine de trei ore de la recepționarea apelului la Serviciul 112.

Inspectoratul General pentru Situații de Urgență anunță că angajații instituției continuă intervenția la fața locului pentru lichidarea completă a incendiului și înlăturarea consecințelor acestuia.

Între timp, specialiștii Laboratorului Experimental Antiincendiar al IGSU efectuează cercetări preliminare pentru stabilirea circumstanțelor și a cauzei probabile de producere a incendiului.

Amintim că incendiul a izbucnit la un depozit cu materiale de construcții de pe strada Uzinelor 90/E. La fața locului au intervenit echipe de pompieri conform nivelului sporit de intervenție, iar pentru coordonarea operațiunii a fost constituit Statul Major. Potrivit IGSU, suprafața afectată este de aproximativ 1 500 de metri pătrați.

Total
0
Shares
 
Total
0
Share