Polițiștii au documentat, de la începutul anului, 1 667 de abateri comise de conducătorii de trotinete electrice la nivel național. Dintre aceștia, 301 persoane au fost depistate conducând în stare de ebrietate.
Potrivit datelor Poliției, în municipiul Chișinău au fost înregistrate 1 248 de abateri, iar 195 de conducători au fost surprinși circulând sub influența alcoolului.
În aceeași perioadă, pe drumurile din Republica Moldova s-au produs 73 de accidente rutiere în care au fost implicați conducători de trotinete electrice. În urma acestora, două persoane și-au pierdut viața, iar 54 au fost traumatizate.
În Chișinău au avut loc 38 de accidente, soldate cu 23 de persoane rănite.
Poliția anunță că desfășoară zilnic acțiuni de informare, prevenire și control pentru reducerea riscurilor în trafic și creșterea siguranței rutiere.
Oamenii legii le recomandă conducătorilor de trotinete electrice să respecte regulile de circulație, să adapteze viteza la condițiile de drum, să poarte echipament de protecție, să nu utilizeze telefonul mobil în timpul deplasării și să nu urce pe trotinetă după consumul de alcool.
Poliția subliniază că responsabilitatea fiecărui participant la trafic este esențială, iar o clipă de neatenție poate avea consecințe grave.



