Polonia pregătește modificări legislative care prevăd pedepse cu executare pentru șoferii prinși conducând sub influența alcoolului sau a drogurilor, dacă aceștia încalcă o interdicție de a conduce impusă anterior de instanță, informează telegraph.md, cu referire la ProTV.ro
Potrivit proiectului elaborat de Ministerul Justiției, instanțele vor fi obligate să aplice pedepse privative de libertate în astfel de cazuri, iar suspendarea executării acestora va fi posibilă doar în circumstanțe excepționale.
Totodată, autoritățile propun eliminarea posibilității de încetare condiționată a procesului pentru șoferii care au o alcoolemie de peste 0,5 la mie sau pentru cei care sunt prinși la volan, deși aveau interdicție judecătorească de a conduce.
Ministerul Justiției susține că modificările sunt necesare pentru a combate numărul mare de șoferi care conduc în stare de ebrietate și ignoră interdicțiile impuse de instanțe.
Potrivit cotidianului Rzeczpospolita, peste 7 100 de șoferi au fost depistați încălcând interdicțiile de a conduce în prima jumătate a acestui an.
Reforma vine după mai multe accidente grave care au șocat opinia publică, inclusiv cazul recidivistului Łukasz Żak, condamnat luna trecută la 20 de ani de închisoare după ce a provocat un accident mortal în Varșovia, circulând cu peste 220 km/h, în timp ce era băut și avea permisul suspendat.
Cazul a determinat autoritățile poloneze să analizeze inclusiv introducerea unei noi infracțiuni, cea de „omucidere rutieră”, pentru cele mai grave accidente soldate cu decese.
În ultimii ani, Polonia a înăsprit constant legislația rutieră, introducând amenzi mai mari pentru încălcările grave și măsura confiscării autovehiculelor conduse de șoferi aflați sub influența alcoolului.



