Zeci de bătrâni și invalizi au protestat marți, 17 iulie, față de intenția Partidului Liberal Democrat de a închide magazinele sociale prin care Ilan Șor ajută oamenii să-și procure produse mai ieftine. Oamenii s-au adunat chiar la o conferință de presă organizată de PLDM și partenerii politici ai acestei formațiuni – PAS și PPDA, huiduindu-i pe liderii acestor partide, însă politicienii au părăsit sala, refuzând să discute cu cetățenii.
Manifestanții, persoane de vârsta a treia, mulți dintre care invalizi, au venit să discute cu liderii celor trei partide despre intenția PLDM de a distruge unul din cele mai populare proiecte sociale inițiate în Republica Moldova în ultimii ani.
„Peste 200.000 de beneficiari ai magazinelor sociale cumpără pâine cu 2 lei, și alte produse alimentare necesare. Nu vom permite PAS să stopeze proiectele sociale ale Partidului ȘOR. Acest partid lucrează pentru popor în comparație cu acei palavragii care promit și nu realizează nimic. Nu avem nevoie de o asemenea guvernare”, a declarat un bătrân venit să se întâlnească cu Andrei Năstase și alți politicieni.
Aceștia au părăsit însă sala de conferințe, atunci când oamenii le-au cerut să le explice de ce sunt împotriva proiectelor sociale. „Spuneți vă rog, de ce ei în loc să ajute pensionarii, ne-au lepădat și au fugit? Noi nu am venit cu furcile și lopețile, dar au trebuit să ne asculte ce dureri avem noi în suflet”, s-a plâns o bătrână.
Amintim că marți și Partidul ȘOR a venit cu o reacție dură la intenția celor trei partide de a închide magazinele sociale. Liderul formațiunii, Ilan Șor, a declarat că nu va permite acest lucru și a promis măsuri dure de răspuns.
Proiectul „magazine sociale”, lansat de Ilan Șor acum trei ani, are deja 200 de mii de beneficiari, oameni cu venituri reduse precum pensionarii, invalizii, familiile cu mulți copii. Procurarea produselor mai ieftine a permis economii de peste 50 de milioane de lei, potrivit administratorilor proiectului.