Într-un interviu pentru publicația Newsmaker, jurnalistul rus de la „Novaya Gazeta”, Roman Anin a povestit despre investigația sa cu privire la spălările de bani cunoscute publicului de la noi ca „Laundromat”, amintind și despre „miliardul” dispărut din sistemul bancar din țara noastră. În opinia jurnalistului, Laundromatul și Miliardul au aceiași regizori, mai mult de atât, au fost folosite nu doar aceleași scheme în ambele cazuri, dar și aceleași companii.
Roman Anin, care în anul 2017 a fost premiat cu premiul Pulitzer, împreună cu un consorțiu de jurnaliști de investigație care au lucrat cu scurgerile de informații din Panama Papers a declarat că miliardul furat din Republica Moldova și Laundromatul sunt piese a unuia și aceluiaș mecanism. Despre acest lucru au scris și jurnaliștii de la zeppelin.md, care au demonstrat că „Laundromatul Rusesc” şi „Furtul Miliardului” din sistemul financiar-bancar moldovenesc sunt de fapt două elemente ale aceleiaşi operaţiuni coordonate de la Moscova, având la bază aceiaşi inginerie financiară, schema de spălare a banilor pusă în aplicare de serviciile speciale ruseşti prin intermediul lui Veaceslav Platon, având ca mod de operare două spălătorii financiar-bancare la Chişinău, coordonate din acelaşi centru de comandă. Toate acțiunile de raider ale lui Platon au fost acoperite politic de către Vlad Filat și PLDM.
În opinia lui Anin, Republica Moldova era unul din principalele puncte de tranzit pentru spălările de bani din Rusia din cauza relațiilor apropiate dintre băncile din cele două țări și a existenței unui sistem de transferuri bănești în ruble dintre Rusia și Republica Moldova. Banii din Rusia erau trimiși în ruble spre Moldova, ulterior convertiți în valută străină și transferate peste hotare. Banii furați din Rusia erau spălați prin băncile din Moldova și transferați în băncile din Occident. După această schemă, în dosarul Magnițki au fost spălate peste 5 miliarde de dolari prin intermediul băncilor din Republica Moldova, în special Banca de Economii.
Jurnalistul rus afirmă că furtul miliardului face parte din dosarul Laundromatului, făcut de aceleași persoane. Anin afirmă că există două teorii a premizelor acestui furt din sistemul dosar moldovenesc. Unii specialiști afirmă că există legătură geopolitică, adică cei care au săvârșit furtul ar avea legături strânse cu autoritățile sau persoanele influente din Rusia și Moldova, care au interese politice. Alți specialiști, printre care și Anin spun că nu există nici un fel de geopolitică, există matematicieni, infractori profesioniști, economiști, capabili să săvârșească un astfel de furt, iar scopul lor primordial este interesul financiar, geopolitica nefiind un factor foarte important.
Amintim că Laundromatul este cea mai mare operațiune de spălare de bani din Europa de Est l-a implicat pe un văr de-al lui Vladimir Putin, ofițeri FSB, firme rusești, companii off-shore, bănci din Rusia, Letonia și Moldova, judecători moldoveni, agenți proxy și figuri importante ale lumii interlope. Principalul figurant din Republica Moldova în dosarul Laundromatului este omul de afaceri Veaceslav Platon, cunoscut ca fiind raiderul numărul 1 în CSI. Platon a fost condamnat de Judecătoria Chișinău la 18 ani de închisoare pentru escrocherie și fraude în proporții deosebit de mari în dosarul Băncii de Economii.