Ce riscă oamenii care muncesc mai mult de 45 de ore pe săptămână

bolnav la serviciu, sfaturi utile

Femeile care muncesc cel puţin 45 de ore pe săptămână au un risc crescut să se îmbolnăvească de diabet zaharat, unul dintre motive fiind stresul, potrivit unui studiu canadian. Cercetătorii au urmărit 7.065 de persoane angajate, cu vârste de cel puţin 35 de ani, din regiunea Ontario, pe parcursul a 12 ani. Niciuna dintre aceste persoane nu avea diabet la începutul studiului sau în primii doi ani ai acestuia. Aproximativ 8% dintre femei şi 12% dintre bărbaţi au dezvoltat diabet până la sfârşitul perioadei de studiu.

Numărul de ore lucrate nu a părut să influenţeze riscul de diabet în cazul bărbaţilor. Femeile care au muncit cel puţin 45 de ore pe săptămână au avut o probabilite cu 63% mai mare să dezvolte diabet, comparativ cu femeile care au muncit 35-40 de ore. ”Studiul nostru nu ne-a permis să explicăm diferenţa de gen”, a declarat autorul principal al studiului, Gilbert-Ouimet, cercetător la Institutul pentru Muncă şi Sănătate din Toronto.

”Cu toate acestea, este plauzibil că femeile muncesc un număr mai mare de ore, luând în considerare responsabilităţile pe care le au şi acasă, în familie. În ceea ce priveşte bărbaţii, cei care muncesc un număr mai mare de ore tind să aibă slujbe cu activităţi fizice mai intense decât femeile, simţul lor de identitate prin muncă este mai important, iar ocupaţiile lor sunt mai bine plătite şi mai calificate”, a arătat Gilbert-Ouimet.

Numărul mai mare de ore lucrate de femei la serviciu şi acasă le face pe acestea mai predispuse la stres cronic, inflamaţii şi modificări hormonale care pot contribui la declanşarea diabetului, au explicat cercetătorii.

La nivel mondial, aproape unul din 10 adulţi avea diabet în 2014, iar această boală va deveni până în 2030 a şaptea cauză principală de deces, potrivit Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii.Majoritatea acestor persoane au diabet de tip 2, care este asociat cu obezitatea şi îmbătrânirea şi apare atunci când organismul nu poate folosi sau nu poate produce suficientă insulină pentru a transforma glucoza din sânge în energie. Dacă nu este tratat, diabetul poate afecta nervii şi poate duce la amputări, orbire, boli cardiace şi accidente vascular cerebrale.

Medicii au recomandat de mult timp exerciţiile fizice, scăderea în greutate şi o dietă sănătoasă pentru a ţine sub control tensiunea arterială şi minimizarea complicaţiilor diabetului. Reducerea stresului este la rândul ei recomandată pentru că, indiferent dacă este provocat sau nu de serviciu, stresul poate înrăutăţi diabetul contribuind în mod direct la creşterea glucozei în sânge sau la un stil de viaţă nesănătos care poate provoca complicaţii.

Total
0
Shares
Total
0
Share