(Foto) Pavel Filip, întâmpinat cu plăcinte de locuitorii din Răscăieții Noi, după ce drumul din sat a fost reparat

Pavel Filip, întâmpinat cu plăcinte de locuitorii satului Răscăieții Noi, după ce drumul din sat a fost reparat în cadrul programului ”Drumuri bune”, stefan voda, partidul democrat din moldova, pdm, vlad plahotniuc 

Prim-ministrul  Pavel Filip a vizitat miercuri, 22 august, porțiunea de drum din satul Răscăieții Noi, raionul Ştefan Vodă, reabilitată în cadrul programului „Drumuri bune pentru Moldova”.

Pavel Filip a fost la Răscăieții Noi în aprilie, când au început lucrările la drumul din sat. A promis localnicilor că va reveni când porțiunea va fi gata. Sătenii i-au spus că îl vor aștepta cu plăcinte, așa că astăzi așa au și făcut. Oamenii i-au mulțumit premierului pentru implicare, dar și pentru că drumul spre școală, grădiniță și centru medical este nou. Porțiunea reparată are o lungime de 430 de metri și a costat 910 mii lei.

Localnicii din sat l-au rugat pe premier să se implice și la repararea unei porțiuni de 2 km din drumul de acces spre satul Răscăieți, care ajunge până la Hlinaia, pe malul stâng al Nistrului. Șeful Executivului a spus că porțiunea va fi reabilitată din Fondul Rutier.

Premierul a mai discutat cu oamenii despre proiectele lansate de Guvern, între acestea: reforma pensiilor, reforma sistemului de dizabilități, programul ”Prima Casă”, proiectele legate de infrastructură. În cadrul programului ”Drumuri Bune”, în raionul Ștefan Vodă urmează a fi reparați 26 km, în valoare de circa 40 milioane de lei. Până în prezent, au fost deja reabilitați 16,1 km.

vlad plahotniuc Pavel Filip, întâmpinat cu plăcinte de locuitorii satului Răscăieții Noi, după ce drumul din sat a fost reparat în cadrul programului ”Drumuri bune”, stefan voda, partidul democrat din moldova, pdm,

drumuri bune pentru moldova, raionul stefan voda, pdm, pavel filip, vlad plahotniuc, reforme 2018

un drum nou, drumuri moldova, partidul democrat 2018, pdm vlad plahotniuc

Total
0
Shares
 
Total
0
Share