Încă 14 ambulanţe noi au fost distribuite în localităţile din Moldova

23 de localități din Moldova au primit ambulanțe noi, guvernul filip, pdm vlad plahotniuc, crestem moldova
Încă 14 ambulanţe noi, dotate cu echipament performant au fost distribuite în subdiviziunile de asistenţă medicală urgentă. Astfel, medicii de pe ambulanţă din mai multe raioane ale ţării se vor putea deplasa la solicitări chiar şi în zonele mai greu accesibile.

Gheorghe Gheorghiţă are 60 de ani şi este originar din Călăraşi. Bărbatul spune că lucrează şofer de ambulanţă  de aproape 25 de ani. Uneori îi era foarte dificil să ajungă la pacienţi din cauza drumurilor distruse şi a timpul nefavorabil. „La moment sunt foarte bune, mai ales pentru condiţii de iarnă, de gloduri, drumurile grele, sunt foarte bune. Pe timpul de faţă care le avem noi de acestea europene pentru drumul de ţară sunt greu de ajuns, dar acestea o să ne scoată din situaţie”, a menționat șoferul.

„Sunt ambulanţe care corespund standardelor Uniunii Europene, sunt destinate şi orientate necesităţilor pacienţilor, vor asigura ajungerea la timp a echipei la pacient, vor reduce timpul de intervenţie, vor îmbunătăţi calitatea asistenţei medicale prestate”, a menționat Rodica Scultelnic, secretar de stat al Ministerului Sănătății, Muncii și Protecției Sociale.

Ambulanţele sunt  parte a lotului de 69 de autovehicule, cumpărate de Guvernul Filip, al căror cost este de peste 50 de milioane de lei.

Total
0
Shares
 
Total
0
Share