Lideri politici europeni, inclusiv un deputat din Parlamentul European și-au exprimat duminică sprijinul pentru liderul Partidului ȘOR, primarul de Orhei Ilan Șor, în cadrul unui miting organizat în Piața Marii Adunări Naționale. „Prezența oficialilor europeni la această acțiune, demonstrează că Europa n-o mai susține necondiționat pe Maia Sandu”, susțin reprezentanții Partidului ȘOR.
La manifestație a participat eurodeputata Barbara Kappel – membru al Parlamentului European care a declarat că a venit să-l susțină pe Ilan Șor și Partidul ȘOR. Totodată, ea s-a referit la știrile false atât împotriva lui Ilan Șor, cât și a celor care o prezintă pe Maia Sandu drept singurul politician susținut de europeni. „Sunt mulți europeni care susțin un partid cu valori europene – Partidul Șor”, a declarat Barbara Kappel.
Totodată, eurodeputata a declarat că s-a convions cu ochii săi că Partidul ȘOR și membrii acestuia nu fac parte dintre partidele și politicienii care aruncă vorbe goale și promisiuni deșarte în campaniile electorale. Barbara Kappel s-a arătat impresionată de succesele formațiunii în comuna Jora de Mijloc, unde acum trei luni vicepreședinta Partidului ȘOR, Marina Tauber a devenit primar și într-un timp foarte scurt localitatea a înregistrat transformări semnificative.
Și director executiv al Alianței Conservatorilor și Reformiștilor Europeni (ACRE), una din cele mai importante forțe politice din UE, al cărei membru este Partidul Politic „ȘOR”, Richard Milsom, a exprimat sprijin pentru Ilan Șor și formațiunea sa
„Am venit să spunem oamenilor că nu doar Maia Sandu reprezintă Europa. Sunt bucuros și onorat pentru alianță să aibă Partidul ȘOR ca membru al echipei ACRE. Noi vom continua să susținem și să lucrăm cu Partidul ȘOR și cu toți cetățenii moldoveni”, a dat asigurări Richard Milsom.
Amintim că Partidul ȘOR a devenit membru cu drepturi al ACRE în luna iunie și deja în octombrie va găzdui un important summit al acestui grup politic internațional.