Originar din Republica Moldova, Alexandr Oleshko, unul din cei mai cunoscuti oameni în lumea cinematografiei şi al teatrului din Rusia şi spaţiul CSI, a vizitat astăzi Aeroportul Chişinău, transmite Unimedia.
Actorul s-a aflat la Chişinău timp de 2 zile şi împreună cu echipa sa au avut filmări pentru un film documentar biografic, care urmează să fie prezentat la sfîrşitul anului.
Artistul s-a arătat foarte impresionat de schimbările care au avut loc la aeroport şi a menţionat că a avut parte de o vizită foarte călduroasă. Alexandr Oleshko nu a ezitat să povestească un pic şi despre amintirile din copilărie, pe care le are la Aeroportul Chişinău.
Actorul a declarat că revine acasă de fiecare dată cu mare drag, iar atmosfera de la Aeroport îi trezește doar emoţii frumoase.