De câte ori iubim cu adevărat în viaţă? De două ori? Maxim trei? Restul nu este decât repetarea aceleiaşi triplete: cucereşti, menţii şi pierzi. Dacă eşti suficient de bun şi mai şi vrei asta, te opreşti al primele două. Dacă nu, pierzi şi o iei de la capăt. Sau nu.
Cert este că nu există nici una dintre ele fără să o ai pe ea, pe omul tău şi fără să simţi ceva. Atunci când te întrebi de ce o femeie este pretenţioasă, să ştii că are motive legate tot de tine, bărbatul ei. O femeie vrea să vadă alături un bărbat şi nu un băiat în devenire. Construiţi împreună, creaţi împreună, dar ambii veniţi de pe poziţia corectă. Aşa nu vă sufocaţi şi nu vă reproşaţi în fiecare zi nimicuri. Atunci când nu înţelegi de ce o femeie îţi spune să schimbi cămaşa sau să te dai cu alt gel de ras, să ştii că nu o face după moftul ei, dar al vostru. Doar ea va lăsa urme de ruj pe cămaşa ta şi te va săruta dulce pe gât. Deci, vrea să fie în regulă. Ne-am deprins să vedem în dorinţele omului de lângă un reproş, chiar dacă acelaşi reproş e un gând de a ne vrea binele. Toate au o limită, pretenţiile au o limită, dar şi indiferenţa tot.
Femeia nu este un sentiment de unică folosinţă. Nu o ai azi ca mâine să o pierzi. Dincolo de relaţiile nereuşite, în care de regulă dai vina pe orice numai nu pe tine, sunt şi relaţii în care ai face orice. Relaţii pentru care te schimbi, cărora te dedici nu doar după orele de muncă prin 2 partide scurte de sex. O femeie se vrea cucerită, chiar şi când spune că e a ta pentru totdeauna şi chiar şi după ce îi pui inelul pe deget. Aşa sunt femeile şi asta nu ar trebui să negi. Că doar nu o să laşi să te cucerească ea. Iar cucerită nu înseamnă neapărat adusă în pat din prima noapte. Dacă ea pentru tine înseamnă mai mult, vei avea răbdare şi pricepere să o înţelegi. Poate nu vei avea răbdare şi pricepere să citeşti asta până la urmă, zicând că prea le facem pe plac femeilor, dar în asta e şi logica răbdării şi înţelegerii.
O relaţie trebuie să o menţii şi să o hrăneşti cu dragoste în fiecare zi, pe cât de important este şi să înţelegi că femeia din prezentul tău e în drept să ceară mai mult decât o floare şi un sărut. Poate că peste o lună nu veţi mai fi împreună sau cine ştie, dar ceea ce ai acum pur şi simplu ia şi apreciază. Nu o să reinventez dragostea, ea se trăieşte pentru fiecare în parte diferit. Ceea ce pentru o femeie este o plăcere pentru alta poate fi un dezgust. Şi pentru bărbat la fel. Dar cu cât mai multă dragoste oferi, cu atât mai multă dragoste primeşti. Asta e şi regula atenţiei, respectului şi relaţiei de lungă durată. Fii acolo lângă ea, puternic şi dulce câteodată, tandru şi atent, hotărât şi cu scopuri bine stabilite.
Dacă nu eşti, rişti să o pierzi. O pierzi nu pentru că nu te iubeşte, asta e altă latură a dragostei. O perzi din deprindere, din plictiseală şi din neputinţa unui bărbat care rămâne uimit când într-o seară vezi că îşi face bagajele. Nu ajunge până acolo. O relaţie nu se construieşte doar pe o parte, asta e şi pentru femei bine de ştiut. Dar tu, bărbat fiind, poţi anticipa unele lucruri în acest sens. Uneori, vei călca pe bec. Nu vei recunoaşte indiferenţa ta şi o să dai vina pe femeie pentru că a înşelat sau nu mai ştiu eu ce. Dar crezi că o femeie înşeală din plictiseală şi deprindere?
Aşa că iubeşte o femeie, cu răbdare şi cu atenţie şi niciodată cu indiferenţă. Iubeşte nu frumusețea ei, ci feminitatea ei. Nu atunci când poartă rochii speciale sau își aruncă tone de parfum peste ea. Iubeşte-o când zâmbește sfios și când mâinile ei calde cuprind un gând senin și nicidecum un muc de țigară. Când corpul ei transmite o poveste dulce și nu povestea altor bărbați. Când are ce să spună, dar tace, căci cuvintele le păstrează pentru momentele de intimitate. Iubeşte-o de te privește cu grație și nu cu aerul unei doamne. Iubeşte-o pentru sufletul ei frumos, de unde nu ai pleca niciodată!
În dragoste, e complicat uneori dar poate fi şi simplu. Complicat că iubirea nu are o definiţie, simplu că iubirea poate avea nişte răspunsuri dinainte spuse. Deci nu uita: ca să cucereşti o femeie, îţi trebuie răbdare. Ca să o menţii – atenţie. Ca să o pierzi – indiferenţă!
autor: Maxim Ursu