Opinie: Fetele bune devin femei bune. Fetele rele – amante seducătoare

Ai început o nouă relație, Iată 10 semne ce indică că te întâlnești cu un băiat bun, psihologie, el si ea  

Cei care zic că femeile adevărate se nasc astfel, greșesc. La început toate femeile sunt ființe nevinovate, fete gata să descopere lumea cu tot cu încercările ei. Unora le reușește, altora nu. Unele fete devin femei cu caracter, cu feminitate și farmec și asta le va diferenția de celelalte. Fie că vor reuși în mod firesc, fie prin minciuni și dulcegării. După cum au fost crescute, după cum au înțeles lumea și cum au reacționat la tentațiile ei, vor găsi corect să iubească sau să profite, să fie responsabile de cuceririle lor sau indiferente. Vor fi fete bune sau rele.

Fetele bune vor deveni în timp femei bune. Ele doar confirmă că dorințele nu le sunt perverse iar așteptările nu sunt imposibile. Așa vor da de bărbați, corecți și ei, care vor ști cum să trateze o fată îndrăgostită până peste urechi. Ea totuși va fi conștientă de realitatea unei lumi în care dacă rănești sau te lași prostită, nu ajungi la brațul unui om corect. Fetele bune vor trăi și ele experiențe, dar le vor învăța din mers, iar atunci când vor ajunge femei vor ști cum să facă față unei iubiri responsabile. Fetele bune iubesc cât pentru toată viața și trăiesc fiecare relație.

Fetele rele sunt fete rele. Fie că le-a fost potrivnică viața, fie că au dat de oameni nepotriviți, fie că au crescut în familii cu sfaturi nepotrivite, el au ajuns să trateze cu dispreț o dragoste sinceră. Pentru că nu vor putea iubi sincer. În viitor vor ajunge bune amante dar niciodată mame. Bune în pat, dar niciodată în inimă. Vor fi bune în felul lor. Bărbații știu de ele și unii le apreciază. Femeile știu de ele și le bârfesc. Femeile de genul vor avea toate șansele să devină soții, dacă vor da de bărbați potriviți. Dar parcă reproșurile vor fi mai multe și relație va da eroare de fiecare dată. Fetele rele au ceva al lor în sânge și e mult mai greu să le faci bune decât pe cele bune să le faci rele.

 

Și sunt fete înțelepte. Ele vor ști să potrivească lucrurile, cât să trăiască nebunia vieții și să aibă familie fericită și un bărbat bun alături. Fetele înțelepte vor fi mai puțin prinse în monotonia unei lumi deprinse parcă să facă totul la unison. Ele își vor trăi dragoste și fericirea împreună cu un bărbat, fericit și el că are așa femeie. Ele vor fi și bune amante, doar că pentru un singur om, al lor. Ele vor ști că într-o relație nu sunt singure și nici nu vor dori asta. Fetele înțelepte vor fi dorite de toți foștii și apreciate de toate prietenele, dar cel mai mult, ele vor fi iubite de bărbatul lor.

autor: Maria Moldovan

Total
0
Shares
Total
0
Share