Un șofer fiind în stare de ebrietate și fără permis de conducere a tamponat în mod intenționat un echipaj al Inspectoratului Național de Patrulare.
În această dimineață, în jurul orei 05:00 la intersecția străzilor Ismail cu Calea Basarabiei, șoferul unui Mercedes Sprinter a fost somat de INP să se stopeze, însă acesta a refuzat continuând deplasarea.
Astfel, inspectorii de patrulare au început să-l urmărească, ulterior fiind oprit pe strada Calea Basarabiei, lângă piața „Revenco”. Conducătorul auto încercând de a se eschiva, a tamponat automobilul INP. Imediat șoferul a fost coborât de la volanul mașinii.
Acesta s-a dovedit a fi un bărbat de 31 de ani, cetățean al R. Uzbekistan cu permis de ședere pe teritoriul Republicii Moldova. Fiind testat cu aparatul Drager, șoferul avea 0,44mg/l în aerul expirat, mai mult decât atât, nu deține permis de conducere.
La fața locului a fost solicitată grupa operativă pentru stabilirea circumstanțelor.