Efectivul Batalionului cu Destinaţie Specială (BDS) „Fulger” al Armatei Naţionale a sărbătorit astăzi 26 de ani de la crearea unităţii, în cadrul unei ceremonii desfăşurate în Tabăra Militară 142 din Chişinău. Prezent la eveniment, ministrul Apărării Eugen Sturza a decorat un grup de militari ai Batalionului cu distincţii ale Armatei Naţionale şi diplome pentru performanţă în activitate.
„Unul din obiectivele pe care mi le-am propus când am venit la ministerul Apărării a fost să fac tot posibilul ca forţele noastre speciale să ajungă în topul unităţilor de intervenţie din Republica Moldova şi constat azi, cu mândrie, că acest lucru ne-a reuşit. Îmi doresc ca întreaga Armată Naţională să se alinieze la standardele voastre, iar voi, dragi militari ai batalionului, să fiţi cei care daţi tuturor un exemplu de profesionalizare a structurii de apărare”, a spus Eugen Sturza.
La rândul său, comandantul BDS, locotenent-colonelul Ion Ojog, s-a referit la misiunile principale ale unităţii şi activităţile desfăşurate în 2018, menţionând că unitatea şi-a stabilit obiective care să contribuie la îmbunătăţirea nivelului de pregătire a militarilor şi creşterea interoperabilităţii cu subdiviziuni similare din ţările partenere.
În acest sens, locotenent-colonelul Ojog a menţionat desfăşurarea, în anul curent, a exerciţiilor „Joint Combined Exchange Trening” (JCET), cu participarea trupelor din Forţele Speciale ale SUA şi România, care au ca obiectiv antrenarea comună şi efectuarea schimbului de experienţă în domeniu.
Programul activităţii a cuprins elemente demonstrative de luptă corp la corp, un exerciţiu tactic cu efectuarea coborârilor în rapel (pe corzi), trageri din armamentul din dotare, precum şi o expoziţie de tehnică şi echipament.
Batalionul cu Destinaţie Specială „Fulger” al Armatei Naţionale a fost fondat la 1 noiembrie 1992, prin decretul preşedintelui Republicii Moldova. Unitatea îndeplineşte misiuni de combatere a terorismului, cercetare specială, misiuni de căutare-salvare, protecţie a obiectivelor strategice.