Într-un șantier arheologic, un grup de cercetători chinezi au găsit o armată de teracotă în miniatură. Toate figurile erau aidoma bine cunoscutei armate de teracotă, doar că au fost construite în dimensiuni mult mai mici.
Judecând după design-ul acestor figuri, arheologii consideră că acestea au fost construite aproximativ 2100 de ani în urmă, aproximativ cu 100 de ani, deci, după construcția armatei originale de teracotă. Partea de sud este plină cu figurile cavaleriștilor și trăsurilor acestora. Pe lângă acestea se mai găsesc și turnuri de pază cu înălțimea de 140 de centimetri. În centrul schitului găsim 300 de soldați, amplasați în mod simetric, iar în partea de nord, vedem mai multe sculpturi de muzicanți.
Reieșind din data, suprafața și locația schitului, arheologii consideră că armata ar fi fost construită pentru prințul Lu Hun, care era fiul împăratului U-di (care a condus o parte a Chinei în perioada anilor 141-87 î.e.n.). Lu Hun trăia în apropierea acestui schit și a murit în anul 110 î.e.n. Cu puțin timp înainte de moartea acestuia, istoricii antici spun că în cerul chinez a apărut o enormă cometă.
Armata de teracotă, găsită lângă mormântul primului împărat al Chinei este unicul exemplu de armată din ceramică în dimensiuni naturale pe teritoriul Chinei. În curând după moartea acestuia, în anul 210 î.e.n., dinastia lui a căzut, iar China a fost cucerită de dinastia Han. Unii împărați din această dinastie au încercat să construiască armată de ceramică pentru mormintele lor, dar soldații erau mult mai mici ca dimensiuni.
De exemplu, înălțimea scultpurilor soldaților în schitul găsit recent este de aproximativ 22-31 centimetri, ceea ce înseamnă o diferență colosală față de înălțimea soldaților construiți pentru primul împărat al Chinei.