(video) Coșmarul unei femei de 26 de ani: “Soțul meu mi-a tăiat mâinile cu toporul”

În decembrie 2017, soțul Margaretei Graceva a dus-o într-o pădure și i-a tăiat mâinie cu un topor. Bărbatul din Rusia a comis gestul șocant din două motive.

Primul este gelozia: el își suspecta soția de 26 de ani de infidelitate. A doilea – bărbatul a vrut să se răzbune după ce Margareta l-a reclamat la poliție pentru violență domestică. ”M-a dus în pădure și mi-a spus să pun mâinile cu un lemn, apoi mi le-a tăiat cu toporul”, povestește femeia într-un film realizat de BBC News.

Mâinile, detașate complet de brațe, au fost descoperite ulterior. După o operație complexă, care a durat peste 10 ore, medicii i-au salvat mâna stângă, însă Margareta se folosește parțial de ea. Mâna dreaptă nu a mai putut fi salvată, iar acum tânăra femeie are una bionică. ”Copiii mei nu știu ce s-a întâmplat, cred că am avut un accident”, spune ea.

Astăzi, presa rusă a anunțat că bărbatul a fost condamnat de către una din judecătoriile din regiunea Moscovei. Acesta a primit 14 ani de pușcărie chiar dacă procurorii cereau 17 ani pentru infracțiunea săvârșită. Momentul decisiv a fost faptul că a recunoscut vina și judecătorii au decis să îl condamne la 14 ani.

 

Total
0
Shares
Total
0
Share