Patru buletine de vot vor fi propuse cetățenilor la alegerile din 24 februarie 2019! Ce presupun acestea?

Patru buletine vor fi propuse cetățenilor în cabinele de vot la scrutinul din 24 februarie 2019. Anunțul a fost făcut de către președintele Comisiei Electorale Centrale (CEC), Alina Russu, în cadrul unui interviu acordat în exclusivitate pentru MOLDPRES.

Președintele CEC a specificat că, în cadrul scrutinului parlamentar, se va vota în baza a două buletine. „Este vorba de un buletin care va include lista candidaților propuși de partid/blocurile electorale și un buletin care va include candidații propuși pe circumscripțiile uninominale. Totodată, în cadrul referendumului consultativ, la fel, vor fi propuse două buletine, întrucât fiecare întrebare adresată cetățenilor va fi înserată pe un buletin separat”, a spus Russu.

De asemenea, conducerea CEC a venit cu mai multe recomandări pentru cetățeni privind pregătirea pentru scrutin. „Înainte de a merge la vot, alegătorul urmează să se informeze despre procesul de desfășurare a alegerilor, să stabilească în ce secție urmează să-și exercite dreptul la vot, dacă actele în baza cărora votează sunt valabile și să se informeze despre programele electorale ale concurenților”, a afirmat Alina Russu.

Alegerile parlamentare din 24 februarie 2019 vor fi organizate pentru prima dată în baza unui sistem mixt. De asemenea, în ziua alegerilor, se va fi desfășura un referendum consultativ privind reducerea numărului de deputaţi de la 101 la 61 și revocarea acestora din funcție, dacă nu îşi îndeplinesc corespunzător obligaţiile.

Total
0
Shares
Total
0
Share