Trei persoane au fost reţinute în urma descinderilor de la Regimentul de patrulare ”Nord”

politisti retinuti, inspectoratul de politie, inspectoratul de patrulare, spia , politisti retinuti, coruptie politie

Doi angajați din cadrul Regimentului de patrulare ”Nord” al Inspectoratului Național de Patrulare /INP/ și o persoană civilă au fost reţinuți astăzi de ofițerii Serviciului Protecție Internă și Anticorupție /SPIA/, fiind bănuiți de implicare într-o schemă corupțională, comunică MOLDPRES.

Potrivit datelor SPIA, timp de jumătate de an, ofiţerii de la protecția internă au desjucat o schemă de corupţie pusă la punct de unii angajați cu funcții de răspundere din cadrul INP. Aceștia extorcau taxe ilicite de la subalternii lor pentru a facilita activitatea acestora.

În rezultatul operaţiunii de documentare au fost inițiate mai multe cauze penale pentru trafic de influență, corupere pasivă și corupere activă. Astfel, în dimineața zilei de azi, ofițerii SPIA şi procurorii anticorupție au efectuat o serie de percheziții în automobilele, domiciliile și birourile de serviciu ale persoanelor bănuite.

În urma descinderilor, trei persoane au fost reţinute pentru 72 de ore.

Total
0
Shares
Total
0
Share