O cunoscută vedetă TV a recunoscut că a avut relații intime cu soțul ei doar o singură dată în ultimii opt ani!

psihopat, sanatate, boli psihice

Ulrika Jonsson (51 de ani), fostă câștigătoare a emisiunii – concurs “Big Brother” din Suedia, a declarat că a divorțat de al treilea soț, Brian Monet, pentru că n-a avut relații intime cu acesta decât o dată în ultimii opt ani.

Cei doi erau căsătoriți de 11 ani, dar au divorțat recent, a notat dailymail.co.uk. Ulrika a spus că s-a gândit, cu puțin timp înainte de a împlini 50 de ani, că viața sexuală s-a terminat pentru ea.

„Motivul pentru care m-am gândit la asta a fost că ultima oară făcusem sex cu soțul meu cu patru ani și jumătate înainte. Și înainte, tot patru ani trecuseră de la ultimul act. Am trăit într-un mariaj aproape total lipsit de sex timp de aproape zece ani”, a dezvăluit Ulrika.

Ulrika și-a amintit că a avut o „chimie” extraordinară cu soțul ei în primii ani de mariaj, dar n-a realizat cum și de ce s-a pierdut totul. Ulrika a mai spus că Brian a fost un excelent tată vitreg pentru cei trei copii ai ei din căsătoriile anterioare și că este un excelent tată pentru Malcom, fiul lor în vârstă de 10 ani.

Ulrika a mai recunoscut că ea și soțul ei n-au avut niciodată abilități de comunicare: în timp ce ea s-a descris drept o „carte deschisă”, pe el l-a catalogat drept o fire total opusă. „Fiecare minut al fiecărei zile a fost, cu adevărat, foarte greu. Pentru că îți spui că totul e OK, dar nu e bine. Prima tortură e când te gândești la copii și la ce-or să spună ei: «Oh, Doamne, e al treilea mariaj al ei care eșuează». E inevitabil, femeile se simt responsabile”, a mai spus Ulrika Jonsson.

Ea are trei copii din relații anterioare: Cameron (24 de ani), din căsătoria cu John Turnbull, Marta (14), din mariajul cu Lance Gerrard – Wright și Bo (18 ani), din relația cu un neamț, Markus Kempen, pe care Brian Monet a adoptat-o cu acte în regulă.

Total
0
Shares
 
Total
0
Share