Andrei Năstase criticat dur pentru votul acordat la APCE: Guvernarea nu realizează pericolul ce vine din Rusia

andrei nastase vitor topa, platforma da pas blocul acum, nastase maia sandu, andrei nastase jurnal tv, averea lui andrei nastase

Votul lui Andrei Năstase la APCE pentru Rusia a trezit nu doar nedumerirea majorităţii politicienilor de la Chişinău, dar şi indignarea disporei moldoveneşti şi critici din partea experţilor. Președintele Asociației de Politică Externă de la Chișinău, de exemplu, afirmă că votul lui Năstase, dar şi a socialistului Vlad Bătrîncea demonstrează faptul că guvernarea nu realizează pe deplin pericolul care poate veni din partea Federaţiei Ruse.

Într-o postare pe Facebook Victor Chirilă afirmă că dacă Ucraina nu ar fi rezistat invaziei ruse în 2014, Dumnezeu știe unde s-ar fi oprit Rusia atunci şi ce s-ar fi ales astăzi din Moldova. El susţine că noi ar trebui să le fim recunoscători, cel puțin moral, vecinilor ucraineni, care și-au riscat viața, nu doar pentru țara lor, dar și pentru întreaga regiune, transmite Publika.

Președintele Asociației de Politică Externă crede că Ucraina este, alături de România, un stat cheie pentru asigurarea securității noastre naționale, fără de care nu poate fi democrație, stat de drept, prosperitate şi independenţă. Un mesaj critic în adresa lui Năstase şi Batrîncea a venit şi din partea preşedintelui Partidului Liberal, Dorin Chirtoacă.

Tot printr-o postare pe Facebook, politicianul cere demisia lui Năstase şi se întreabă ironic dacă acesta mai este ministru la MAI în Republica Moldova, sau a trecut la МВД-ul din Rusia. Chirtoacă a mai menţionat că după ce anul trecut, Năstase a pus Moldova într-o situaţie neghioabă spunând că unirea este o tâmpenie, acum o pune într-o situaţie de tensiune cu Ucraina şi, nerugat de nimeni, cântă în struna Federaţiei Ruse.

Revoltată de gestul celor doi deputaţi este şi fostul deputat Ala Mîndîcanu, care acum reprezintă diaspora moldovenească din Canada. Ea a scris pe Facebook că nu înţelege care au fost raționamentele pentru voturile din APCE în condiţiile în care Crimeea nu a fost întoarsă Ucrainei.

În ceea se priveşte acţiunile deputaţilor moldoveni, ea se întreabă dacă votul vine să demonstreze că, în vizorul lor, Transnistria nu mai este ocupată de regimul de la Kremlin.

Într-un alt mesaj, Mîndîcanu a scris că de dragul cotizaţiilor ruseşti, parlamentarii europeni, inclusiv cei din Moldova, au renunţat la principiile de bază ale Adunării Parlamentare a Consiliului Europei şi se întreba în ce direcţie merge Europa în condiţiile în care în trecut astfel de gesturi erau de neimaginat.

Total
0
Shares
 
Total
0
Share