Secretarul de Stat al Ministerului Justiției, Nicolae Eșanu, a scris pe pagina sa de Facebook, un mesaj, în care își arată dezamăgirea că indivizii care au participat la fabricarea dosarelor penale, în timpul noii guvernări, devin eroi naționali.
Eșanu consideră că aceste întâmplări înseamnă nici mai mult nici mai puțin de o catastrofă națională. Secretarul de Stat spune că este foarte mare posibilitatea ca asemenea persoane să fie eliberate de răspundere penală, în cazul în care contribuie la condamnarea altor persoane, cu toate acestea, asemenea crime grave, nu pot fi iertate.
Deși nu a specificat nici un nume, spunând că pune accent în primul rând pe probleme și nu persoane, Nicolae Eșanu spune că e convins de faptul că nimeni nu a fost forțat cu pistolul la tâmplă să facă ceea ce a făcut.
Deși nu a specificat nici un nume, presupunem că este vorba despre Viorel Morari, fostul șef al Procuraturii Anticorupție, care a fabricat un dosar la adresa omului de afaceri Viorel Varzari, timp în care era organizat un atac raider asupra afacerii acestuia. În aceste zile, Morari este prezentat drept victimă a sistemului și ridicat la rang de erou.