La ședința Parlamentului din 10 iunie, atunci când a fost aprobată hotărârea de constituire a unei Comisii de anchetă pentru investigarea fraudei bancare, Partidul Democrat a lipsit. În acest sens, fracțiunea PDM a înregistrat în Parlament o hotărâre prin care înaintează doi deputați democrați în comisia respectivă, scrie agora.md
„Dat fiind că fracțiunea PDM nu a participat la acea ședință, nu am avut posibilitatea să înaintăm membri în această comisie. În baza deciziei fracțiunii PDM, s-a hotărât să participăm activ la lucrările acestei comisii”, se menționează în nota informativă a hotărârii înregistrate de democrați în Parlament.
Astfel, Partidul Democrat îl propune în această comisie pe fostul președinte al Parlamentului, Andrian Candu, dar și pe Vladimir Cebotari.
Actualmente, din cadrul comisiei fac parte trei deputați din partea PSRM (Vladimir Golovatiuc, Adrian Lebedinschi și Vladimir Țurcan), dar și trei deputați din partea Blocului ACUM (Alexandru Slusari, Dumitru Alaiba și Lilian Carp).