(doc) Slusari a redactat raportul Kroll 2? Firmele off-shore ale Zinaidei Greceanîi au dispărut

alexandr slusari, raportul kroll, zinaida greceanii, sotul zinaidei greceanii, raportul kroll2, hotii miliardului

Compania soțului speakerului Zinaida Greceanîi nu se regăsește în raportul Kroll 2, asta deși aceasta figurează în primul raport al companiei care a invetigat frauda bancară. Firma off-shore „Alsvit-Print“, înregistrată în Cipru figura în primul raport la capitolul preluării datoriilor pe care le avea la BEM de către compania britanică „Roseau Alliance“. În cel de-al doilea raport această firmă nu se mai regăsește.

În data de 31 martie 2008, Zinaida Greceanîi devine prim -ministru al Republicii Moldova. Având desemnați membrii consiliului BEM, încă de pe timpul de când era ministru al finanțelor și numindu-și soțul — Alexei Greceanîi, în Consiliul de Administrație al Fabricii de Vin din Cojușna, organizează acoperirea politică necesară pentru creditarea acestei Fabrici, cu banii de la BEM, transmite deschide.md

Astfel, Fabrica de Vin din Cojușna este creditată cu 1,63 milioane euro și 500 000 de dolari americani, iar în 2010 această fabrică își declară falimentul.

În 2011, firma off-shore „Alsvit-Print“, înregistrată în Cipru, al cărei proprietar-beneficiar, era tot Alexei Greceanîi, ia un nou credit, în valoare de 40 milioane lei, tot de la BEM, chipurile, pentru a răscumpăra gajul Fabricii de Vinuri din Cojușna.

Deschide.md menționează aici, că creditul neperformant al companiei „Alsvit-Print“ se regăsește în Raportul Kroll. Astfel, în conformitate cu datele din Raport, compania britanică „Roseau Alliance“, prin care Shor a răscumpărat creditele neperformante de la BEM, preia și creditul de 46,12 mln lei (40 milioane corpul creditului, iar diferența este dobânda aferentă acestui credit).

În raportul „Kroll2” făcut ieri public de Comisia parlamentară de anchetă privind frauda bancară, această companie nu se mai regăsește în lista celor ale căror datorii au fost preluate de „Roseau Alliance“. Cel puțin acest lucru reiese din datele care sunt publice și vizibile. În același timp nu putem spune dacă, în general, această firmă se regăsește în acest ultim raport, pentru că multe liste sunt hașurate.

La capitolul 7.3.2 din Kroll 2, experții companiei internaționale descriu schema răscumărării creditelor neperformante de „Roseau Alliance, în spatele căreia ar fi Ilan Shor. Tot aici este publicată și lista companiilor ale căror datorii au fost preluate dar și schemele de circulație a banilor. Citind atent aceste pagini nu am găsit „Alsvit” în lista acestor companii iar pe scheme sunt greu de deslușit denumirile iar unele chiar sunt hașurate.

Amintim că mai multă lume a observat că unele elemente din raportul Kroll-2 au fost intenționat scoase din documentul oferit publicului. Fostul deputat comunist, Grigore Petrenco, a estimat că în jur de 10 pagini din raportul Kroll-2 original, au fost scoase, pentru a le ascunde de ochii lumii. Pe lângă faptul că este posibil ca mai multe foi să fi fost extrase din raportul oferit publicului, foarte multă informație, dintr-un motiv oarecare a fost hașurată cu culoare galbenă, pentru a ascunde numele întreprinderilor.

Total
0
Shares
Total
0
Share