În orașul Krasnoyarsk, o femeie cu un copil în cărucior mergea cu autobuzul, în același timp, vorbea și la telefon. Când a ajuns la stația, unde urma să coboare, aceasta a împins căruciorul, iar copilul mic a căzut chiar pe asfalt.
Incidentul a fost înregistrat de polițiști iar mama împreună cu copilul au fostr trimiși la spital. “Acest caz nefericit, a fost înregistrat de angajații poliției. Peste o săptămână, în spital, tânăra mamă a declarat că copilul a căzut din vina șoferului de autobuz. Din spusele ei, reiese că șoferul a frânat brusc, totuși, în salonul autobuzului era instalată o cameră de luat vederi, care nu a observat acest lucru. Acest caz demonstrează încă odată că camerele de luat vederi sunt foarte importante pentru transportul public.”, se spune în grupul unde a fost postat acest caz.
Întâmplarea nefericită a avut loc la data de 20 iunie, însă înregistrarea video a fost postată abia la data de 10 iulie pe rețelele de socializare.