Fostul președinte al Tineretului Liberal Democrat din Moldova, Andrei Spînu, a fost numit secretar general al Guvernului. Anunțul a fost făcut de Maia Sandu la ședința Guvernului. Ca și în cazul altor funcții, nici de această dată nu s-a organizat un concurs public.
Andrei Spînu a devenit președinte al Organizației de tineret a Partidului Liberal Democrat din Moldova (TLDM) la 23 noiembrie 2013, perioadă în care Maia Sandu la fel activa în PLDM și ocupa funcția de ministru al Educației. Spînu a absolvit Academia de Studii Economice din Moldova, facultatea Business și Administrarea Afacerii. Totodată, el a fost candidat la funcția de deputat pe lista blocului ACUM la alegerile din 24 februarie 2019.
Amintim că în timpul campaniei electorale, PAS și Platforma DA au promis că în cazul în care vor ajunge la guvernare, vor promova în funcții doar persoane ce vor fi selectate în baza de concurs public, precum și vor modifica legislația, în cazul în care pentru anumite funcții, nu este obligatoriu, conform legislației în vigoare, să fie organizat concurs.