Un activist „ACUM” își cere scuze publice pentru că a îndemnat să voteze pe așa zișii pro-europeni Năstase și Maia Sandu

maia sandu si andrei nastase, proteste violente, protest contra scumpirii carburantilor, protestatari pasnici, proteste chisinau, proteste pman

Sergiu Suharenco, unul din cei mai aprigi susținători ai blocului ACUM din raionul Ialoveni, activ participant la promovarea politicilor PAS și PPDA, a postat ieri un mesaj pe Facebook, în care-și cere scuze față de toți oamenii pe care i-a convins să voteze reprezentanții acestor două partide. Acesta spune că e dezamăgit de modul în care a acționat blocul ACUM după ce a ajuns în partlament, devenit un aliat devotat al partidului anti-european, PSRM.

Suharenco, care este membru al PLDM, spune că înainte de alegerile parlamentare, cele două partide pro-europene și antioligarhice au îndemnat toți cetățenii și partidele pro-europene să-i susțină pe ei pentru a consolida dreapta pro-europeană și antioligarhică. În rezultat, ne-am ales cu o dreaptă pro-europeană poate cea mai ferimițată de la independență încoace. În același timp, stânga pro-rusă se întărește pe zi ce trece și în așa fel se întărește influența Rusiei în țara noastră.

În opinia lui Suharenco, anume blocul ACUM poartă vina pentru ceea ce se întâmplă acum, prin întărirea puterilor ruse în Republica Moldova. Din acest motiv, el dorește să ceară iertare de la cetățenii pe care i-a convins în decursul anilor 2016-2019 să voteze reprezentanții și partidele care „au consolidat” segmentul de dreapta pro-european. Acesta recunoaște că a greșit susținând partidele din blocul ACUM.

Total
0
Shares
Total
0
Share