Ultima oră! S-a rupt coaliția de guvernare! Tăriceanu iese de la guvernare

Tăriceanu, Dăncilă, ALDE, PSD, ALDE părăsește guvernarea, Viorica Dăncilă

Conducerea ALDE a decis, luni, ca formațiunea condusă de Călin Popescu Tăriceanu să iasă de la guvernare. Miniștrii partidului trebuie să își depună demisiile, urmând ca premierul Viorica Dăncilă să numească în locul celor 4 miniștri ALDE, intermiari. Decizia vine după ce liderii ALDE și Viorica Dăncilă nu s-au înțeles în privința restructurării guvernului și a unui nou program de guvernare, transmite digi24.ro

Au existat în cadrul ședinței ALDE doar 2 abțineri pentru ruperea protocolului cu PSD, 2 abțineri pentru retragerea de la guvernare. 2 voturi împotrivă și 9 abțineri la susținerea candidaturii lui Mircea Diaconu pentru alegerile prezidențiale și 2 voturi împotrivă și 9 abțineri pentru alianța cu partidul lui Victor Ponta.

În cadrul discuțiilor de la Palatul Victoria, liderii ALDE și-au exprimat în fața Vioricăi Dăncilă nemulțumirea legată de faptul că aceasta nu a venit cu niciun proiect de îmbunătățire a progarmului de guvernare și de restructurare a ministerelor.

Odată cu decizia de a rupe coaliția, Călin Popescu Tăriceanu renunța la candidatura proprie pentru alegerile prezidențiale și la șefia Senatului. Urmează ca demisia din funcția de președinte al Senatului să fie depusă la începutul sesiunii parlamentare. ALDE îl va susține la prezidențiale pe Mircea Diaconu, alături de cei din Pro România cu care vor semna o alianță electorală.

Conform Constituției și a deciziilor CCR, Viorica Dăncilă este obligată să vină în Parlament în termen de 45 de zile pentru a cere un nou vot de reconfirmare, odată cu schimbarea culorii politice a guvernului. În cazul în care nu adună numărul suficient de voturi, adică 233, guvernul rămâne interimar.

În acest moment, PSD are 204 parlamentari, însă nu sunt excluse și alte plecări spre partidului lui Victor Ponta odată cu ieșirea ALDE de la guvernare și înființarea unei alianțe cu Pro România.

Total
0
Shares
Total
0
Share