Iată câți bani a cheltuit PDM pentru campania electorală de când a plecat Plahotniuc

partide politice moldova, traseism politic, maia sandu, platforma da, pasc cu da, pldm, iurie leanca, grigore petrenco

Concurenții electorali de la alegerile locale generale din 20 octombrie curent au intrat în ultima săptămână de campanie, iar unii dintre ei au cheltuit deja câteva milioane de lei pentru a-și promova candidații, fiind vorba în mod special de partide proruse, scrie ZiarulNațional.MD.

Potrivit rapoartelor financiare depuse la Comisia Electorală Centrală (CEC), cu cel mai mare buget a intrat în campanie Partidul Socialiștilor (PSRM), formațiune care a avut până acum și printre cele mai mari cheltuieli.

Astfel, socialiștii au declarat venituri de 6,49 de milioane de lei și cheltuieli de peste 3,354 de milioane, majoritatea banilor sau 2,5 milioane fiind alocată pentru publicitate.

Deși a indicat venituri mai puține decât socialiștii – 4,417 milioane, Partidul Nostru a cheltuit până la această etapă peste 4,113 milioane de lei, peste 2,85 de milioane pentru publicitate.

În top trei cu cei mai mulți bani cheltuiți în campanie este și Partidul „Șor” – venituri de 4,089 de milioane de lei și chieltuieli de peste 3,1 milioane numai pentru publicitate.

Urmează Partidul Liberal Democrat din Moldova cu venituri de două milioane de lei și cheltuieli de 1,977 de milioane, 600 de mii de lei dintre care pentru materiale promoționale.

Partidul Democrat, care în ultimele campanii era formațiunea cu cele mai mari cheltuieli, pentru localele din 20 octombrie a arătat venituri de 1,3 milioane de lei și cheltuieli de 1,255 de milioane, dintre care 1,135 de milioane pentru materiale promoționale.

Blocul „ACUM” arată donații de aproape 494 de mii de lei, însă nu spune deocamdată pe ce le-a cheltuit.

Comuniștii declară venituri de peste 437 de mii de lei și cheltuieli de peste 328,6 mii, 217 mii de lei dintre care pentru materiale promoționale.

Urmează Partidul Liberal cu venituri de 400 de mii de lei, cheltuieli de 298,6 mii, dintre care 170 de mii de lei tot pentru materiale promoționale.

Uniunea Salvați Basarabia a cheltuit deja aproape 126 de mii de lei din cele 137,8 mii declarate, mai mult de jumătate dintre care – pentru publicitate.

Ceilalți concurenți electorali au declarat venituri și cheltuieli în actuala campanie electorală de la câteva mii de lei până la câteva zeci de mii de lei.

Total
0
Shares
Total
0
Share