Inspectoratul Național de Patrulare anunţă că a identificat și sancționat unul dintre conducătorii auto care a blocat, ieri, trecerea unui echipaj al IGSU, la intersecția străzilor Mitropolit Varlaam și Mihai Eminescu din capitală.
Este vorba despre o femeie în vârstă de 36 de ani, locuitoare a orașului Codru.
Aceasta s-a prezentat astăzi dimineață la sediul Brigăzii de Patrulare, unde și-a recunoscut încălcarea şi i-a fost întocmit un proces-verbal pentru blocarea intenționată a arterei de transport. Amenda aplicată pentru respectiva încălcare constituie 1.500 de lei. Sancțiuni urmează a fi aplicate și celorlalți participanți la trafic care au împiedicat deplasarea autospecialei.
INP aminteşte conducătorilor auto că sunt obligați să respecte Regulamentul Circulației Rutiere și să-și asume acțiunile din trafic, pentru că un automobil condus sau parcat iresponsabil poate împiedica intervenția operativă a echipajelor speciale în situații de urgență.
Telegraph.md amintește că ieri, 10 decembrie, o mașină de pompieri nu a putut înainta pe o stradă din capitală din cauza mașinilor parcate neregulamentar.