Guvernul Chicu a aprobat prelungirea, cu două luni, moratoriului asupra recepţionării cererilor noi privind dobândirea cetăţeniei Republicii Moldova prin investiţie.
Potrivit Deschide.md, Perioada moratoriului a fost prelungit, guvernul fiind în aşteptarea unui raport din partea Comisiei de examinare a dosarului pentru obţinerea cetăţeniei prin participare la programul de investiţii în Republica Moldova.
Legea cetăţeniei prin investiţii a fost abrogată, în prima lectură, în iunie 2019, cu votul celor din PSRM, PAS şi PPDA. Totuşi, proiectul nu a mai ajuns să fie abrogat şi în lectura a doua. Atât Transparency International – Moldova, cât şi un grup de deputaţi, au cerut urgentarea abrogării acestui proiect.
Legea cetăţeniei prin investiţii, precum şi programul respectiv, prezintă riscuri de legalizare a mijloacelor financiare de origine frauduloasă, subminează eforturile de combatere a corupţiei mari, de investigare a fraudelor bancare şi afectează sistemul naţional de integritate, spune Tranceparency International-Moldova.