A apărut a treia victimă a lui Gheorghe Dincă. Fiica unei polițiste aruncă în aer cazul Caracal

Gheorghe Dincă

Informație-bombă în cazul Caracal, o nouă victimă a lui Gheorghe Dincă apărând în atenția mass-media. Fiica unei polițiste din Craiova este audiată de procurorii DIICOT, acesta declarând că a văzut o fată care a reușit să scape din mașina ”Monstrului din Caracal”.

Conform informațiilor furnizate de observator.tv, fiica polițistei susține că se afla la semafor, chiar în spatele mașinii conduse de Gheorghe Dincă, iar ceea ce a observat a șocat-o. O fată ar fi sărit din mașina criminalului – fiica polițistei presupune că și respectiva adolescentă ar fi fost luată ”la ocazie” de Dincă –  și ar fi rupt-o la fugă. Paradoxal, Gheoorghe Dincă a coborât din mașină și a abordat-o pe tânăra care văzuse totul. I-a cerut numărul de telefon, specificând că ar dori ca aceasta să îi fie martor în cazul în care fata fugită ar fi sesizat autoritățile.

Fiica polițistei din Craiova mai declară că – din acea zi – Gheorghe Dincă a sunat-o de mai multe ori, iar într-un final l-a blocat, pentru a scăpa de insistențele acestuia. Conform sursei citate, anchetatorii încearcă, acum, să afle identitatea fetei care a scăpat din mașina lui Dincă.

Reamintim că ”Monstrul din Caracal” și-a schimbat declarația în ceea ce o privește pe Luiza Melencu, spunând că nu are nicio legătură cu moartea acesteia.

Total
0
Shares
 
Total
0
Share